Mama lui Boc cel mic

Pe o stâncă neagră, într-un vechi sătuc,
Chiar într-o căsuţă, lângă un pătuc,
Plânge şi suspină o bătrână mică,
Care are fiul cât un puştiulică...
Căci la guvernare fiul ei iubit
A plecat aseară şi n-a mai venit.
Celularul sună, noaptea jumătate.
Nu-i semnal, şi totuşi:
- Oare cine-i, frate?
– Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit,
N-a mai mers Taromu' şi n-am mai venit.
Sun din Capitală, voi fi premier.
M-a numit chiar Zeus, sunt timonier.
Căpitan e dânsu', e ca la armată.
Mica mea oştire fuge sfărâmată.
Vine criza, foamea, oamenii mă-njur'.
L-am servit pe dânsu', m-a mâncat în cur.
- Ce spui tu, străine? Emil e departe,
Cică de Băsescu nu se mai desparte.
Am crezut că-i glumă, de era să mor.
L-am văzut aseară la televizor.
Emil e cuminte, nu e derbedeu.
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mamă eu!
Lasă-mă cu Zeus, fincă omul chel
Se joacă cu tine cum doreşte el.
Te-a numit pe tine după Stolojan.
Crezi că e pe bune? Te-a lua' drept fazan.
Am vorbit cu tac-tu, ascultă-l pe moş:
După tine vine Leana lu' Cocoş.
Du-te la Băsescu, fă-i un ultim sluj,
Apoi ia Taromu', să te-ntorci la Cluj!